Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

Se spune că minciuna are picioare scurte. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la minciună în termeni d-ăștia, așa, antropomorfici care este, deci e clar că nici nu mi-am imaginat-o vreodată ca Barbie. Însă zilele astea am avut o revelație. Se făcea că eram pierdut prin tarlaua lui Zuckenberg sau prin coclaurile mistice ale internetului când, deodată, aud o voce care mă îmbie preventiv cu formula, „grigorie, grigorie, pentru ce mă prigonești?” Am dat click să văz cine mă strigă pe numele de luptă și atunci mi s-a lămurit totul: am văzut-o față-n față pe cea nevăzută… Nu, nu i-am văzut picioarele, că nu-i frumos să te uiți în jos, dar am observat c-avea barbă! Părintele Coman al mincinoșilor n-a mai suportat tagma în care trăiește de mai bine de 20 de ani și cuprins de remușcări mai vechi dar mai ales de regrete viitoare și-a făcut mea culpa în fața unei audiențe de surzi. Să mă ierte iubitele surori și stimații frați din biserica unde s-a petrecut evenimentul însă asta a fost de fapt și înțelegerea: ca predicatorul să recunoască că este mincinos, ea, adică audiența care este, să se facă că n-aude! (Îmi cer scuze pentru cacofonii, dar astea sunt pur și simpu intenționate). Astfel cum se explică o minune așa de mare, că după această performanță nevinovată comunitatea a tăcut mâlc? E clar că n-a auzit nimic!

Satira și omorul

Numai ce l-a invocat Troparul pe unchiul său și grigorie s-a și autosesizat ca DNA-ul pentru a investiga acuzațiile de blasfemie, obrăznicie și batjocorire ce i se aduc nepotului său. Ca orice nepot care se respectă și care n-ar vrea să-l facă de rușine pe unchiul care este, acesta (nepotul, nu unchiul) n-a avut ce face și s-a apucat de meșterit la niște comics. Și nu orice ce fel de comics ci chiar primele made în studiourile MARVENTIST (un hibrid între Marvel și Adventist, adică dacă minune nu e, nimic nu e) și care au atras după sine o foarte necesară publicitate. Dar cum publicitatea nu vine niciodată singură ci mai mereu este însoțiță de paparazzi de fiesbuc și de străini și călătorii prin tarlaua lui Zuckenberg, iată că nepotul Troparul a fost urecheat frățește cu blestemele și acatistele de rigoare pentru sacrilegiul comi(c)s. Acum cât de împietrit să fie grigorie ca să nu-și dea seama că și urechile ‘mnealui erau vizate în subtext având în vedere că primele benzi desenate fără desene au început să fie publicate de grigorie de ceva ani buni și care și ele au stârnit la rândul lor sfânta îndignare. Doar că nepotul Tropar, fiind crescut în generația techno, l-a întrecut pe unchiul său și s-a apucat să le și deseneze pentru ca impactul să fie mare și instant, după cum zice o vorbă de la sumerieni că un desen face cât o mie de tropi. De-aia rezidenții din peșterile francofile de la Lascaux nu scriau ci desenau: nu pentru că era analfabeți ci pentru că erau avangardiști!

Clownii nu mor niciodată

Am spus și o mai spun: mie-mi place de fratele Cornel și de el evanghelist. În ciuda a ceea ce s-a bârfit până acum și a ceea ce se va mai cârcoti de-acum încolo, eternul prezentator ne dă iar o lecție usturătoare de viață – Évangile sans frontière sau în traducerea existențialistă a lui Brigitte Bardot, Isus a murit și pentru maidanezi. Fără să disputăm caracterul all-inclusive al acestei generalizări ex gratiae, trebuie să recunoaștem că evanghelia chiar este antidotul pentru toate problemele lumii dintre care cea mai mare e tragedia. Că tradiția creștină s-a născut din tragedie asta se știa deja începând cu fericitul Augustin care obsedat fiind de vinovăție, păcat și femei n-a putut rezolva pe cale amiabilă această combinație ontologică; cred că de la el se trage și expresia testiculus errare divinus est, prin urmare castrarea fiind omologată ca semn suprem pentru cel chemat să respingă orice harem, imaginar sau instituțional și să se dedice exclusiv fitnessului religios. Dar să revenim la tragedie. Pentru că tragedia și religia nu pot fi separate, ele merg together like traffic and weather. Se știe că numai prin tragedie se poate produce orice fel de purificare, prin sacrificul victimelor a căror suferință servește ca ispășire pentru vinovăția celorlalți, astfel reușind să țină pericolul departe de stână. Problema e că acești protagoniști și antagoniști de etnie tragică nu prea pot fi salvați și nici nu se pot salva singuri.

Șase sute șaizeci și scheiße

Că Antihristul trebuie să vină înaintea Hristului asta se știa deja din Evul Mediu dar că Domnul avea să pogoare harul deosebirii duhurilor peste poporul român, asta se numește clauza națiunii celei mai favorizate. Românii întotdeauna au știut să aprecieze adevăratele valori ale spiritului și nu s-au lăsat deloc corupți de spiridușul capitalismului; ei au fost mai mereu inspirați de duhul semănătorismului. Pentru cei mai puțin familiari cu asemenea ideologii țărănisto-fantastice, poate c-ar fi bine și patriotic să perorăm puțin pe șanțul acestei configurații fără fond dar pentru că nu avem timp și nici dispoziție îi invităm duios pe cititori să se descurce singuri.

Se știe că prosperitatea nu-i de la Domnul ci de la domnu’ care-a scris Die protestantische Ethik und der ‚Geist‘ des Kapitalismus și care ne-a învățat că până nu muncim ca dracii care știu că mai au puțină vreme și dacă nu economisim ca elvețienii care au tot timpul din lume, atunci suntem repetenți definitiv la ora de religie. Căci despre religie ar fi și vorba, vezi Doamne, după spusele imperialistului de Weber, care n-a avut ce face și a separat împărțirea diviziunii muncii (iertat să-mi fie puseul pleonasmic dar am înțeles că face bine la dislexie) după serviciul divin de la ora 11.00.

Neprihănirea organică

Nu se știe exact când s-a primit viziunea dar ce se știe, fără putință de tăgadă, e că a fost organică. În zelul ei de progresat în a naționaliza toate produsele culinare de origine burghezo-moșierească, tovarășa Pop de la cadre a trecut și la uniforma tinerilor din detașamentele PTAP, lansând îndemnul ca șoimii patriei să înceapă deja viața direct în scutece organice, nepângărite de substanțele reacționare ale vechiului regim. Deci despre ce este vorba? Este vorba de hăinuțele organice fabricate din bumbac neconvențional, care în comparație cu bumbacul convențional este mult mai scump decât cel convențional dar care se merită avănd în vedere că doar bumbacul neconvențional este total organic, cel convențional fiind doar alergic.

Iată cum revoluția organică se extinde peste tot și peste toate, mai ales în domeniile unde nu-ți imaginai că se poate reveni la condiția originară. Că omul trăiește doar cu țelină, ovăz și gluten, ăsta nu mai niciun secret; doar răzvrătit, redneck sau adventist trebuie să fii ca să nu accepți lumina mică care luminează tarlaua mare. Dar că se poate reveni la frunzele ontologice din salopeta lui Adam și șorțul Evei, nu cred că cineva a țintit așa de departe. Însă cu puțină bunăvoință, ceva imaginație și-o seringă de orz în venă, viziunea se produce instant, ca un capucino vărsat în gara din Mediaș.

Războiul clownilor

Deci eu băteam câmpii pe tarlaua lui Zuckenberg când m-am întâlnit cu niște nepoți speriați care mi-au dat de știre că și-n satul Dealu’ Frumos au început protestele. Și ca orice cronicar care se respectă, am pus mâna pe șoarece și m-am deplasat la fața locului, pe site-ul cu pricina, unde niște reporteri gâtuiți de emoție transmiteau în direct confruntarea. Dacă Romney și Gingrich ar fi fost prezenți în baia de mulțime electorală cu siguranță că l-ar fi acuzat pe Obama de acțiuni dușmănoase de subminare a caloriei naționale. Cert e că atmosfera devine explozivă și riscă să degenereze într-o secesiune de toată frumusețea dacă nu se intervine prompt și federal.

Dealul Frumos, sau în traducerea ilegaliștilor mexicani, Loma Linda, este un sat aflat la confluența autostrăzilor care te duc fie spre orașul sfinților (San Diego) fie spre metropola îngerilor (Los Angeles), depinde cum stai cu neprihănirea. De obicei în Loma Linda nu se întâmplă mare lucru în afara incendiilor răzlețe, cutremurelor sfioase, culesulului portocalelor sau păzirea Sabatului. Cu toate acestea Dealul Frumos a fost declarat patrimoniu UNESCO și monument al National Geographic deoarece acolo încă supraviețuiește o specie religioasă de a cărei conservare și salvare depinde întreaga omenire.

Licuricii raw

La întrebarea duioasă ‘ce-ai fâcut grigorie în ultimele șapte luni‘? se pot oferi mai multe răspunsuri dintre care cel mai important este acesta: am fost trimis în hibernare de băieții de la O&P deoarece au rămas și fără oameni și fără perspective. Și cum grigorie lucrează cu materialul clientului, e clar c-a trebuit să intru-n silenzio stampa până ce apar noi clienți. Clienți care n-au întârziat să aterizeze decât cu șapte luni mai târziu. Între timp am slăbit, m-am lăsat de soia, am învățat să pun gresie, m-am apucat de traforaj, și-mi duc nepoții la grădiniță. Și dacă tot a venit vorba de grădiniță, cred că ăsta-i și subiectul hrisovului pentru trimestru’ următor, care se poate folosi și ca material suplimentar pentru școala de sabat, cea fără de instructor.

Căutând de zor prin lanurile mănoase ale internetului o grădiniță pentru ăștia micii, de care trebuie să scap pănă vin părinții lor din Spania cu căpșuni la subțiori, am dat de grădinița visurilor mele; gădiniță la care dacă mama mă dădea, acum sigur nu mai munceam atât de mult ca să mănânc așa de puțin. Circula vorba pe internet la vevevepunctligiapoppunctcom (asta ca să protejez pagina de troli, orci sau alți goblini) că s-a înființat prima grădiniță raw din România. Nu doar că este raw dar și vegană pe deasupra. Și eu care credea că e doar raw! Acum, etimologic vorbind, raw este un import nefericit din altă limbă și care s-ar traduce pe românește crud, brut, necopt. Conform regulii de trei simple, dacă se dorea într-adevăr ca grădinița să fie raw 100% trebuia să se înceapă de la caracterizare. De ce să umbli cu importuri artificiale aburite în nu știu ce limbă când avem cuvinte așa de propaspete, naturale și autohtone care să descrie starea de fericire mai sus amintită. Eu aș fi fost mai radical. Aș fi spus, ‘prima grădiniță crudă, brută și vegană‘ din România fochistă.

Ce avem noi aici?

Deci e clar, cred că și-a băgat alde ucigă-l dieta coada de n-am reușit nici pân’ acu’ să vizionez mare lucru; doar o juma’ de halcă din prima emisiune iar la a doua nu s-a mai deschis deloc frigiderul istoriei, a înghețat ecranul iar eu mi-am pierdut răbdarea. Așadar și prin urmare am să scriu un hrisov incomplet; eventual îl mai umplu cu ce-au zis alți comentatori și cu ce gărgăuni mai am eu prin cap poate reușesc s-o scot cumva la capăt.

Deci ce avem noi aici? Fratele patriarh de ziua a șaptea este prezentat nitam nisan (sic) ca fiind veteran, ceea ce este un plonasm ostentativ deorece se vede de la poșta din Câmpina că invitatul nu mai e de mult la secțiunea de juniori a clubului adventist de la băneasa. Dar când domnul moderator a trecut la analiza pe text și-a-nceput șă-și dea cu părerea despre competențele invitatului am început să mă foiesc pe scaun și să-mi aprind o țigară de soia. Afirmația ‘persoana cea mai potrivită‘ care să peroreze duios despre istoria persecutaților de ziua a șaptea, treacă meargă, e discutabilă, și n-o să am insomnii din cauza ei însă când moderatorul a punctat adevărul imuabil că invitatul a făcut istoria azș în patria mumă, atunci m-am ridicat brusc în picioare și-am jurat pe cravata-mi de pionier că aici n-am să-l contrazic deloc.

Islamofilia

Chiar nu înțeleg de ce toți americanii mici și mijlocii au sărit în sus, că cică, vezi doamne, islamicilor iar le-a venit chefu’ de cuceriri și vor să tranforme-n pașalîc o clădire dezafectată din Lower Manhattan. Da’ e numai justificată această dorință având în vedere faptul că respectiva clădire fusese deja dezafectată și revendicată încă de la 9/11 atunci când un motor de avion s-a înfipt brusc și simbolic în ea, exact așa cum se plantau întâmplâtor și drapelele de luptă ale ienicerilor pe cetățile voievozilor noștri antiotomani. Care voievozi, conform teoriei domnului profesor, au reușit să-i oprească pe frații musulmani pe undeva pe la porțile Europei.

Sună foarte patriotic dar complet derutant iar asta din două motive jenant de istorice: 1) turcii n-aveau chef să cucerească țările române pentru motivul duios că, de fapt, erau deja cucerite deci era inutil să mai dea-n reluare cucerirea atâta vreme cât otomanii jucau mai mereu în deplasare și b) drumul islamiștilor spre inima Europei nu prea trecea prin țările românești, din motive lesne de înțeles: nu tu autostrăzi, nu tu parcări, nu tu WC-uri cu bideuri, nu tu șosea de centură cu fetele de la Bobâlna, ci pe axa Belgrad – Buda (ce v-am zis eu) – Viena. Așa că românii s-or fi caftit și ei cu turcii pe la Rovine, Călugăreni și Vaslui dar până la urmă unde-i turcu’ și pistolu’, adică ne-au îngrâmădit de tot. Iar dovada supremă că încă suntem cuceriți definitiv este această minunată colecție de nestemate lingvistice: alișveriș, baclava, bacșiș, belea, cârpaci, chilipir, chef, ciorbă, dandana, degeaba, derbedeu, iahnie, hatâr, habar, lichea, mahala, maneá, pușlama, rachiu, sarma, susan, tertip și zaiafet. Și ultimele pe listă, cu voia dumneavoastră (a unui cititor vigilent), rahat și sictir!

Predestinarea cocoșului

Wow am zis și eu după ce-am reușit, într-un final, s-ascult emisiunea cu viitorul. Care viitor sună foarte bine dacă este explicat de domnu’ profesoru’ de la catedra de futurologie din Disney Land. Se vede de la o poștă că fratili Cezar nu doar că traduce din engleză în română în timp ce vorbește dar și conjugă verbele cu o asemenea viteză încât timpul devine relativ iar viitorul fragmentat. Așa se și explică fenomenul paranormal din studioul roșu când în urma recensământului a ieșit la inventar viitorul la plural. Adică trei viitori, ca să mă exprim așa mai nuanțat. Asta-i problema când gândești în engleză și te exprimi în română: americanul Cezar iar l-a amăgit pe românul Luchian. Iar asta pentru că-n genere românii se mulțumesc doar cu un viitor, așa mai simplu, pe când americanii, nu nene, ei se complică și cu viitorul continuu, viitorul perfect și viitorul perfect continuu. Păi d-aia-s americanii unde-s acuma, că niciodată nu s-au mulțumit doar cu-o singură casă și două mașini. Ei mai vor și-al treilea serviciu!